Clubul de Speologie "Z" Oradea

Peştera din Valea Şesii

Paul DAMM

Preluare din revista Speomond, Numărul 3, 1998, pag. 28-29


Dealul Recea, situat în partea de nord-est a Munţilor Pădurea Craiului, prezintă cel mai dezvoltat endocarst pus în evidenţă pînă în prezent la noi în ţară. Afirmaţia se bazează pe prezenţa în zonă a Peşterii Vîntului (48 km dezvoltare), dar în acelaşi timp şi pe existenţa, puţin mai la vest de traseul Peşterii Vîntului, a Izbucului Izbîndiş, punctul de descărcare al unui presupus sistem hidrocarstic (ORĂŞEANU 1991).

Materialul de faţă îşi propune prezentarea unei cavităţi de dimensiuni medii, descoperită recent în aproprierea cumpenei de ape dintre cele două sisteme carstice vecine. Peştera relevă o importanţă majoră în ceea ce priveşte cunoaşterea genezei şi evoluţia carstului din regiune, respectiv cuprinderea unui depozit paleontologic de excepţie. Cu resturi de Ursus spelaeus, Capra ibex carpathorum Koch şi Ecuus transilvanicus (BOGDAN, 1995), Peştera din Valea Şesii este, după Peştera de la Someşul Rece, cel de al doilea sit paleontologic ca importanţă, cu piese scheletice de Capra ibex carpathorum Koch.

Istoricul cercetărilor
P. din Valea Şesii a fost descoperită în aprilie 1993 de o echipă a cluburilor de speologie "Z", "Cristal" Oradea şi "Silex" Braşov, formată din P. Damm, A. Terme, L. Buşu, A. Bogdan, împreună cu un grup de cursanţi ai Stagiului de iniţiere în speologie, în urma dezobstrucţiei unei mici intrări de peşteră din bazinul median al Văii Şesii. Explorările efectuate cu această ocazie, la care au mai luat parte V. Lascu, L. Nistor, D. Pitic şi Sz. Szűcs, au avut ca rezultat punerea în evidenţă a unei reţele suborizontale de dimensiuni medii (204 m dezvoltare, 14 (-5; 9) m denivelare), materialul paleontologic descoperit fiind inventariat de V. Codrea şi D. Bogdan, de la Departamentul de Geologie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, în cursul lunii mai a aceluiaşi an.

Amplasament, litologie
Peştera este situată în partea de SV a Dealului Recea, în NE Munţilor Pădurea Craiului, la 840 m amonte de confluenţa cu Valea Mişidului, în versantul stîng al Văii Şesii, la o altitudine absolută de 498 m, la 15 m aval de confluenţa cu Pîrîul Recea.

Din punct de vedere litologic depozitele carbonatice ce apar în versantul stîng al Văii Şesii aparţin în exclusivitate triasicului (VĂLENAŞ, JURKIEWICZ, 1980-1981), fiind reprezentate de calcare negre anisiene şi dolomite superioare anisian-ladiniane. Peste acest orizont se dispune discordant şi transgresiv compluxul gresiilor cuarţoase (rhetian, hettangrian-sinemurian), care de altfel ocupă şi întreaga zonă de la sud de Valea Şesii.

Tectonic zona aparţine în totalitate Unităţii de Bihor-Pădurea Craiului, caracteristică arealului fiind prezenţa brahianticlinalelor şi brahisinclinalelor orientate SV-NE. Dealul Recea reprezintă un sinclinal, limitat la est de anticlinalul Mişidului, iar la vest şi sud-est de falii cu sărituri mici, dar cu importanţă majoră în evoluţia carstului din zonă. Astfel, autorii menţionaţi mai sus ridică problema limitării spre sud a Peşterii Vîntului de către Falia Şesii, precum şi posibilitatea existenţei unei conexiuni între sistemul P. Vîntului şi cel de la Izbucul Izbîndiş, motivată prin existenţa unei falii, decelată pe aerofotograme, dispusă între V. Şesii (aval de Ponorul Recea, tributar P. Vîntului ORĂŞEANU, GASPAR, 1980-1981) şi Izbucul Izbîndiş. Este posibil ca falia să reprezinte un vechi dren în această direcţie, rolul său nefiind clarificat pînă în prezent.

Pestera din Valea Sesii Morfologie şi morfometrie
De la o minusculă intrare de versant (0,8/0,3 m), situată la 5 m altitudine relativă, se pătrunde într-un tub freatic ascendent, care după 9 m, la cota +1,8, debuşează într-o galerie cu secţiuni largi. Din acest punct se desprinde un prim sector puternic ascendent, format din două hornuri cu secţiune circulară, urmate de un pasaj suborizontal, care atinge cota maximă a cavităţii la +9 m.

Revenind la cota +1,8, galeria principală a peşterii, începînd cu vechea intrare, în prezent obturată de prăbuşiri şi concreţiuni masive, prezintă secţiuni largi, în medie 2,5/2,5 m, podeaua fiind acoperită cu un depozit masiv de galeţi rulaţi şi bolovănişuri angulare, ce provin din prăbuşiri mai mult sau mai puţin recente, iar de la 25 m de la intrare de diverse piese scheletice. Piesele scheletice se prezintă, în mare parte, rulate, frecvenţa lor sporită în profunzimile peşterii fiind un argument în favoarea direcţiei de curgere de la intrare spre terminusul cavităţii a vechiului curs activ.

Pestera din Valea Sesii, sectiune La 51 m de la intrare (cota -1), după efectuarea în plan a unei "bucle" aproape complete, se interceptează un sector labirintic (dezvoltat pe o importantă fractură orientată NE-SV), format dintr-o galerie îngustă şi înaltă (1÷1,5/3÷5m), cu nivele de eroziune relativ estompate, avînd o lungime de 36 m. Acestui sector i se racordează în partea de nord o galerie descendentă, colmatată la -5 cu argilă, un scurt nivel superior şi o laterală de dreapta, tot descendentă, dezvoltată pe o diaclază paralelă, cu urme evidente de spălare (infiltraţii provenind dintr-un horn şi din porţiunea terminală a peşterii, dezvoltată sub porţiunea inferioară, de tip "sohodol carstic" a Pîrîului Recea).

Actuala porţiune finală a peşterii constă dintr-o galerie strîmtă, obturată parţial de concreţiuni calcitice masive. Dezvoltarea este de 204 m, iar denivelarea de 14 (-5; +9)m. Continuarea explorărilor este posibilă doar în cazul efectuării unor decolmatări masive în zona finală.

Geneză şi evoluţie
Situarea intrărilor (intrarea actuală şi vechea intrare, în prezent colmatată) practic pe planul Faliei Şesii, care aduce în contact anormal calcarele din nord cu gresiile cuarţitice de la sud, prezenţa în subteran a galeţilor cuarţitici, rularea pieselor de la intrare spre profunzimile cavităţii, susţin ipoteza formării peşterii pe seama unei vechi pierderi a Văii Şesii. Referitor la destinaţia acestor ape, intră în discuţie doar două posibilităţi: P. Vîntului (relaţie demonstrată la nivelul actualelor pierderi din zonă), sau Izbucul Izbîndiş (dirijate pe falia dintre V. Şesii şi Izbucul Izbîndiş).

Din punct de vedere altimetric, P. din Valea Şesii (498 m alt.) prezintă o corelaţie evidentă cu nivelul superior al P. Vîntului (320 m alt.) care atinge cote absolute de 480-490 m (în galeria Mikulas -. Vremir, comunicaţe verbală), practic identice cu cel al presupusei insurgenţe, orizontalitatea pronunţată fiind o caracteristică a regimului epifreatic în care a luat naştere reţeaua.

În consecinţă, la nivelul Dealului Recea, într-o primă fază, ne apare imaginea unei zone de înbibare generală determinată de pierderile Văii Şesii de-a lungul planului faliei, încă în perioada de dinaintea decopertării calcarelor. Atingînd stratul de calcare, pierderile s-au intensificat, culminînd cu formarea unui dren propriu prin P. din V. Şesii, spre una dintre resurgenţele amintite. Ponorul a funcţionat pînă la finele pleisocenului mediu-baza pleistocenului superior, cînd datorită scăderii debitelor din perioada glaciaţiunii Würm, puterea de transport a apelor scade brusc, determinînd o colmatare progresivă a căilor de drenaj. Această perioadă corespunde de altfel şi acumulării pieselor scheletice, amplasate de o fază activă tardivă.

Din holocen, sub influenţa unei puternice eroziuni regresive, este distrusă treapta antitetică formată, V. Şesii părăseşte drenul subteran colmatat în favoarea celui iniţial, de suprafaţă, spre Valea Mişidului. Concomitent cu această captare este decapată eroziv vechea intrare, (situată iniţial amonte de actuala confluenţă cu V. Recea), are loc colmatarea ei datorită proceselor de versant şi sub influenţa apelor se formează în imediata apropiere o mică peşteră ascendentă, care în urma prăbuşirii unui perete comun va da naştere la actuala intrare a peşterii.

Concluzii
În consecinţă se poate afirma că Peştera din Valea Şesii este prima pierdere organizată identificată, care face parte dintr-un nivel, azi fosil, de drenaj, cu implicaţii certe în geneza şi evoluţia Peşterii Vîntului, ambele situate în acelaşi ax de sinclinal. În pofida situării peşterii în aproprierea cumpenei de ape hidrogeologice dintre bazinul Izbucului din Poiana Frînturii (P. Vîntului) şi bazinul Izbucului Izbîndiş, în stadiul actual al cercetărilor nu deţinem date care să confirme tentanta ipoteză a unui vechi dren spre acesta din urmă, care datorită dirijării actualelor pierderi spre P. Vîntului, ar putea oferi posibilitatea joncţionării celor două mari sisteme.

Bibliografie
BOGDAN, D., 1995, Studiul geologic şi paleontologic al zonei din Valea Mişid, cu privire specială asupra faunei cuaternare. Lucrare de licenţă, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj Napoca.

DAMM, P., LASCU, V., 1994, Explorări în zona Şuncuiş-Mişid. Ardealul speologic nr. 4/1994, pp. 82-83, Cluj Napoca.

ORĂŞEANU, I., 1991, Hydrogeological map of Pădurea Craiului Mountains. Theoretical & Applied Kastology, vol. 4, pp. 97-127, Bucharest.

VĂLENAŞ, L., JURKIEVICZ, A., 1980-1981, Studiul Complex al carstului din Zona Şuncuiuş-Mişid (Munţii pădurea Craiului). Nymphaea VIII-IX, pp. 311-378, Oradea.