|
|
Preluare din revista Speomond, Numărul 3, 1998, pag. 30-31
Zona Jofi-Răcaş-Sclavu Pleş, din partea de sud a Munţilor Pădurea Craiului, este un vast platou carstic, delimitat de văile: Vida (la nord şi vest), Albioara (la sud), respectiv Culmea Scaunu Craiului (est). Regiunea este drenată exclusiv prin subteran, radiar, de către o serie de emergenţe cu debit mic sau mediu, situate în aproprierea talvegului văilor amintite şi longitudinal de către sistemul hidrocarstic al izbucului Topliţa de Vida (Orăşeanu 1991). Acest sistem cumulează de altfel, aproximativ 2/3 din totalul descărcărilor.
Din punct de vedere geologic, formaţiunile care aflorează în strictul cuprins al platoului, acoperă aproape întreaga paletă a mezozoicului şi aparţin în exclusivitate unităţii de Bihor (Bordea et al. 1985). Această serie sedimentară debutează cu serii cuarţoase şi şisturi argiloase hettangian-sinemuriene, aflate în continuitate de sedimentare cu calcarele cu Gryphaea, calcare cu cherturi şi marnele sinemurian-toarciene. Peste aalenian-callovianul reprezentat prin marne, calcare marnoase şi calcare oolitice s-au depus calcare masive (în facies de Farcu) şi calcare stratificate (de Albioara) callovian mediu-tithonice. După exondarea unităţii de Bihor, survenită la sfârşitul Jurasicului, peste calcarele tithonice s-au depus în Cretacic calcare cu cheracee neocomiene şi calcare cu pachyodonte, barremiene, seria încheindu-se cu un pachet de marne cenuşii, gresii şi calcare apţiene al formaţiunii de Ecleja.
Tectonic, regiunea face parte din zona treptelor antitetice Bratca-Damiş-Roşia (Patrulius din Ianovici et al. 1976), în cadrul căreia stratele au căderi reduse ca o consecinţă a unei cutări slabe. Platoul este traversat longitudinal de către un sinclinal, orientat SE-NV, care colectează şi drenează apele subterane spre Izbucul Topliţa de Vida (Jurkiewicz et al. 1985).
Cercetările carstologice întreprinse în regiune au abordat atât aspectul hidrogeologic (Orăşeanu et al. 1984, Orăşeanu 1991, Mitrofan 1984) cât şi cel geomorfologic al endo- şi exocarstului (Jurkiewicz et al. 1984, Rusu 1988), reuşindu-se până în prezent conturarea limitelor bazinului de recepţie al Izbucului Topliţa de Vida, respectiv penetrarea pe diferite lungimi a unor cavităţi aferente sistemului. (Ex. P. 1 din Mina Jofi 2 explorată pe o dezvoltare de 7.280 m, Lascu, 1994.)
În acest context, materialul de faţă prezintă două noi cavităţi tributare sistemului carstic al Izbucului Topliţa de Vida (245 m altitudine), interceptate la începutul anilor '90 , în urma avansării frontului de lucru al Minei Albioara, una din cele mai importante exploatări de bauxită din regiune. Cavităţile au fost explorate în cadrul a trei campanii de către: P. Damm, C. Pop, J. Zih (CS "Z"), M. Botez (Grupul Speotelex Cluj), H. Mitrofan, D. Ilina (Speo Comp. "Paragina") şi W. Fietz (T.H.C. Nürnberg).
Prima dintre ele, situată în zona Dealului cu Clopoţei, accesibilă din suitorul 698/A (gal. 139) este P. din Mina Albioara (P. Albioara 1, 3704/150 (fig. 1), o interesantă cavitate bietajată, temporar activă, cu o lungime de 415 m. Pornind de la intrarea suspendată la circa 20 m înălţime, în peretele suitorului amintit, se desprinde o galerie largă (3,5×4 m), frumos concreţionată, fragmentată în urma unei gâtuituri de către o treaptă antitetică subterană de 3 m (negativă în sens de înaintare), situată la 12 m de la intrare. De la bază, galeria continuă ascendent, cu pantă domoală, încă 48 m până la o săliţă finală, având continuarea obturată de un masiv baraj concreţionar. Puţin înainte, depăşirea unei strâmtori severe din partea dreaptă a galeriei, permite accesul la o conductă verticală ascendentă, largă de 3 m, care atinge cota maximă a cavităţii la +28 m faţă de intrarea din lucrarea minieră.
Nivelul inferior, reprezentând adevăratul ax al peşterii, este dispus paralel, însă puţin mai la sud faţă de galeria fosilă şi este accesibilă prin mici verticale de la baza treptei antitetice sau din imediata vecinătate a intrării. În sectorul amonte, galeria, dezvoltată pe diaclază, prezintă o relativă orizontalitate, întreruptă din loc în loc de săritori şi trepte antitetice de max. 5 m diferenţă de nivel, ultimele conturând un viitor nivel inferior al micului curs temporar care parcurge în prezent longitudinal peştera. În dreptul intrării, o intersecţie de diaclaze a determinat apariţia unui complex de verticale, care reprezintă de altfel şi punct de convergenţă morfologică a celor două nivele. De la baza lor (-18 m), panta galeriei creşte simţitor ca urmare a interceptării unei feţe de strat, apar acumulări masive de argilă, indicând o inundare periodică, înaintarea fiind oprită la baza unui mic puţ de un sifon profund, cu oglinda apei situată la cota -41 m.
În concluzie, putem afirma că avem de-a face cu o clasică cavitate oarbă, izolată, fără intrare naturală penetrabilă, situată la o adâncime considerabilă faţă de suprafaţa terenului (peste 50 m), care reprezintă un mic segment al drenului apelor de infiltraţie din zona Dealului cu Clopoţei. Este interesant de remarcat faptul că P. din Mina Albioara s-ar putea să corespundă cu una dintre "cavităţile carstice de drenaj" evidenţiate prin metode geofizice (sondaj electric vertical), de către H. Mitrofan (Mitrofan, 1984).
Din punct de vedere morfologic, peştera reprezintă un nivel superior fosil, cu elemente care atestă o scurtă remodelare vadoasă a unor forme freatice iniţiale şi un nivel inferior, cu forme tipice ale unei săpări în regim vados în sectorul superior, respectiv freatice cu uşoare remodelări vadoase, în treimea inferioară. Luată în ansamblu, distribuţia acestor elemente trădează o evoluţie a cavernamentului condiţionată de coborârea lentă a nivelului piezometric al apelor freatice locale.
Cea de-a doua cavitate explorată este Avenul Albioara 2 (fig. 2), interceptat frontal de galeria nr. 157 (care se şi termină în acest punct), în cadrul unei zone mai strâmte, cu pilieri, din partea superioară a unei verticale de 65 m. Acest spectaculos gol vertical este accesibil în sus pe o diferenţă de nivel de 17 m, până la o strâmtoare din care apare un mic curs de apă (temporar) care va parcurge longitudinal cavitatea. În jos golul devine perfect vertical (P48) şi în urma intersecţiei cu fractura (-25 m) pe care se dezvoltă Reţeaua Paralelă se lărgeşte mult (15×8 m).
Reţeaua Paralelă se desprinde din cea principală la -15 m şi în urma unor gâtuituri, care dau acces la o sală laterală, devine vertical ascendentă. Sectorul debutează cu o succesiune rapidă de 5 verticale ascendente, relativ înguste, de max. 13 m diferenţă de nivel, "dublate" pe alocuri de două reţele de puţuri paralele, dezvoltate pe aceeaşi fractură, dar cu numeroase porţiuni impenetrabile. Reţeaua paralelă atinge cota relativă de +47 m faţă de galeria minieră în dreptul unui colmataj masiv cu blocuri, punct care altimetric se află doar cu puţin mai jos faţă de fundul unei uvale din vestul Văii Bădanei (Jofi).
Revenind la reţeaua principală, de la baza P48 (la -32 apare un mic puţ paralel, P7), după depăşirea unui meandru descendent urmează o succesiune de 3 verticale deschise în clopot, care au în ordine: 15, 11, 4 m, ultima debuşând într-o săliţă (1,5×4×4 m), cu podeaua acoperită de galeţi cuarţitici bine rotunjiţi. Punctul final al avenului este un mic puţ (2 m), explorat de D. Pitic în 1995, colmatat în totalitate la cota de -85 m faţă de intrarea din lucrarea minieră.
Avenul Albioara 2 este astfel un spectaculos aven generat de apele de infiltraţie insinuate de-a lungul celor două diaclaze directoare pe seama cărora s-a format golul. Judecând după poziţia şi morfologia avenului (îngustare treptată în jos, în urma dimensiunilor maxime atinse în zona mediană la racordul celor două reţele) considerăm că geneza cavernamentului a fost condiţionată de fisurile de tensiune, formare în şarniera anticlinalului din sudul platoului Jofi-Răcaş-Sclavu Pleş, care însă se închid treptat în adâncime.
În concluzie, putem afirma că cele două cavităţi prezentate reprezintă nişte sectoare independente ale drenajului apelor de infilţraţie din zona platoului Jofi-Răcaş-Sclavu Pleş spre Izbucul Topliţa de Vida. Caracterele morfologice total diferite se datorează diferenţelor de condiţionare tectonică şi hidrogeoligică, în general, precum şi particularităţilor sistemului hidrocarstic din care fac parte. Datele acumulate, în privinţa acestuia din urmă, conduc la ideea organizării drenului de ordinul I sub nivelul piezometric, sectoarele eventual accesibile nefiind altceva decât scurte porţiuni ale drenurilor de ordinul II şi III.
Bibliografie
BORDEA, S., BORDEA, J., MANTEA G., COSTEA C., 1986. Harta geologică a României, foaia Zece Hotare, ed. IGG, Burureşti.
IANOVICI V., BORCOS M., BLEAHU M., PATRULIUS D., LUPU M., DUMITRESCU R., SAVU H., 1976. Geologia Munţilor Apuseni, ed. Academiei, 631 p., Bucureşti.
JURKIEWICZ A., MITROFAN H., LASCU V., 1985. Între Vida şi Albioara, Bul. Speo. Inf. 9/1, ed. CCSS, Bucureşti.
LASCU V., DAMM P., 1994. Explorări în zona Albioara (Munţii Pădurea Craiului), Ardealul Speologic 4/94, pp. 18-19, Cluj.
MITROFAN H., 1984. Contributions of a rezistivity survey to karstic aquifers discontinuity investigation, Trav. Inst. Speo. "E. Racoviţă", t. XXIII, pp. 67-73, Bucharest.
ORĂŞEANU I., 1991. Hydrogeological map of the Pădurea Craiului Mountains (Romania), Theor. and Appl. Kastology, vol. 4, pp. 97-127, Bucharest.
ORĂŞEANU I., JURKIEWICZ A., GASPAR E., POP I., 1984. Sur les conditions hydrogéologiques des accumulations de bauxite du plateau karstique de Răcaş-Sclavu Pleş (Monts Pădurea Craiului), Theor. and Appl. Kastology, vol. 1, pp. 17-152, Bucharest.
RUSU T., 1988. Carstul din Munţii Pădurea Craiului, ed. Dacia, 254 p., Cluj.
|
|
