|
|
Preluare din revista Speomond, Numărul 6, 2001, pag. 8-9
Campania de scufundări din anul 1986 a GES Transilvania din cadrul Clubului de Speologie "Cristal" Oradea a avut drept scop abordarea unor izbucuri cu debit mare,
oarecum "evitate" de majoritatea scafandrilor care au activat în zonă. Pentru a răspunde acestui deziderat atenţia a fost concentrată spre Izbucul Galbenei din
Munţii Bihor şi Izbucul Brătcanilor din Munţii Pădurea Craiului, ambele fiind resurgenţele unor sisteme hidrocarstice extinse.
Situat la 815 m altitudine este una dintre cele mai mari resurgenţe din munţii Bihor (debit mediu 550 l/sec) care drenează apele complexului carstic Cetăţile Ponorului şi al Sistemului Zăpodie (fig. 1). Sistemul se dezvoltă în stiva unitară a calcarelor Tithonice şi Barremian - Apţian inferioare, aflate în continuitate de
sedimentare şi aparţinătoare Unităţii de Bihor (Ianovici et al. 1976). Din punct de vedere tectonic ansamblul face parte din homoclinul Padiş-Călineasa, cu o cădere
de la NE la SW, în cadrul căruia formaţiunile sunt aşezate normal, fără repetiţii şi fără cute.
Explorările speologice efectuate în Cetăţile Ponorului (Viehmann et al. 1980) şi Sistemul Zăpodie (Vălenaş, 1977) au conturat reţeaua de galerii din arealul de insurgenţă. Distanţele aeriene rămase între sifoanele terminale din cele două mari cavităţi şi Izbucul Galbenei (890 m pentru Cetăţile Ponorului şi 2050 m pentru Zăpodie), respectiv posibilitatea realizării unei joncţiuni, ne-a îndemnat la reluarea explorărilor subacvatice.
În vara anului 1986 o echipă internaţională: "Cristal" Oradea - "Hranicky Kras" Olomouc-Cehia a reluat explorarea Izbucului Galbenei, după tentativa eşuată din cauza apelor tulburi a lui G. Halasi. De data aceasta sifonul de la intrare (40/-13 m) a fost depăşit fără probleme, dincolo de el fiind explorată o galerie activă cu numeroase prăbuşiri instabile, sector în care există şi o confluenţă importantă. Sifonul nr. 2 (21/-4 m) este ceva mai îngust, după care galeria se lărgeşte şi prezintă şi 3 cascade de max. 5 m înălţime. Ultimul sifon este cel mai lung (45/-8 m), traversarea lui permiţându-ne accesul într-o sală de mari dimensiuni, cu baza ocupată integral de oglinda unui lac adânc. Explorările au fost oprite în acel punct din lipsa unei posibilităţi de amarare a firului ghid.
Explorarea Izbucului Galbenei a relevat existenţa unei peşteri active ascendente de mari dimensiuni (fig. 2), cartată până în prezent pe 301 m lungime şi 41
(-13; +29) m denivelare. Ramura explorată este în opinia noastră râul subteran din Sistemul Zăpodie, afluentul dintre sifoanele 1 şi 2 provenind din Cetăţile
Ponorului. Rezultatele obţinute în urma acestor explorări deschid noi perspective asupra cuceririi sistemului, care se dovedeşte a fi aerat şi în sectorul de
resurgenţă. Pătrunderea în afluent nu a fost încercată, dar este posibilă.
Situat în sectorul NE al Munţilor Pădurea Craiului la o altitudine de 345 m, fiind una dintre cele mai mari surse din masiv (debit mediu multianual 302 l/s). Resurgenţa drenează apele văii Luncilor şi partea de nord a platoului Damiş (zona Ponoraş - Secătura Brătcanilor) (fig. 3). Timpul de tranzit înregistrat la diferitele trasări fiind relativ scăzut (Orăşeanu & Jurkiewicz 1987), se poate presupune că drenul este aerat în cea mai mare parte. Explorările speologice efectuate de către membri CSA Cluj-Napoca (Rusu, 1988), au conturat numeroase posibilităţi de pătrundere în sistem, prin intermediul unor cavităţi insurgente din zona de platou, ex. P. Ponoraş, P. Stanul Ciuţii, Av. Berna etc.
Din punct de vedere geologic Izbucul Brătcanilor este situat în calcare negre anisiene, la extremitatea estică a horstului Cărmăzan (Ianovici et al. 1976), care
prezintă o structură sinclinală complicată de o ridicare axială şi numeroase falii ce determină cute secundare. Bazinul de recepţie al sistemului este situat la nivelul depozitelor predominant jurasice, din zona treptelor antitetice Lorău - Damiş - Roşia. Compartimentul se prezintă sub forma unui homoclin cu cădere spre NW
şi este deranjat de fracturi longitudinale paralele, în lungul cărora compartimentele sunt ridicate în partea de SE.
Enorma acumulare de grohotiş de la intrarea izbucului a stopat pentru multă vreme explorările subacvatice. În 1986 are loc o acţiune de decolmatare în urma căreia se reuşeşte deschiderea unui pasaj de acces spre galeria submersă. Sifonul este explorat de către Gyula Birtalan pe o lungime de 120 m şi -14 m denivelare (fig. 4), de-a lungul unei galerii sinuoase în plan vertical, care prezintă o restricţie severă cauzată de o prăbuşire în zona mediană. Traversarea sifonului a permis accesul într-o galerie aerată fosilă, care scurtcircuitează sifonul nr. 2 şi este urmată de un nou sifon, de asemenea plonjabil. Înaintarea a fost oprită însă în acel punct
datorită epuizării firului ghid. Dezvoltarea Izbucului Brătcanilor este de 145 m.
Condiţionarea geologică aparte a impus sistemului un mod de organizare particular. Drenul dinspre valea Luncilor, care reprezintă axul sistemului este cantonat de rocile aparţinătoare horstului Cărmăzan, în opoziţie cu peşterile insurgente de la nivelul platoului care se găsesc în zona treptelor antitetice. În consecinţă, deşi există un contact direct între depozitele carstificabile ale celor două compartimente tectonice, datorită diferenţelor structurale existente considerăm ca puţin probabilă posibilitatea realizării unor joncţiuni.
IANOVICI V., BORCOS M., BLEAHU M., PATRULIUS D., LUPU M., DIMITRESCU R., SAVU H. (1976), Geologia Munţilor Apuseni, 631 p., ed. Academiei, Bucureşti.
ORĂŞEANU I. (1997): Contributions to the hydrogeology of karst areas of the Bihor-Vlădeasa Mountains (Romania), Theoretical and Applied Karstology, vol.9/1997, 185-214, Bucharest.
ORĂŞEANU I., JURKIEWICZ A. (1987): Hydrogeological karst systems in Pădurea Craiului Mountains., Theor. and Appl. Karstology, vol 3, pp.215-222, Bucharest.
RUSU T.(1988): Carstul din Munţii Pădurea Craiului, ed.Dacia, 254p. Cluj.
VĂLENAŞ L.(1977): Probleme de morflogie carstică în Groapa de la Barsa (Munţii Bihorului), Nymphaea, vol.V, pp.157-199, Oradea.
VIEHMANN I., CRISTEA E., ŞERBAN M., CUC O., GHITEA S. (1980): La morphologie du complexe karstique "Cetatile Ponorului" (Les Monts Apuseni, Roumanie), Trav. Inst.
Speol. "E. Racovitza", t.XIX, pp. 261-274, Bucharest.
|
|
