Preluare din revista Speomond, Numărul 7-8, 2002-2003, pag. 33-38
Introducere
Partea central-sudică a Munţilor Pădurea Craiului etalează un relief domol, dominat de platouri carstice, delimitate între ele de văi adânci şi înguste. Constituţia petrografică extrem de variată a condus la naşterea unor forme masive în regiunile în care aflorează rocile necarstificabile, respectiv a unui relief carstic spectaculos în zonele cu substrat carbonatic.
Cercetările geospeologice efectuate au condus la inventarierea a peste 500 de peşteri, majoritatea aparţinând principalelor sisteme hidrocarstice din zonă (Izbucul Roşiei, Topliţa de Roşia, Topliţa de Vida şi Runcşor - Bulbuci).
Materialul de faţă îşi propune prezentarea carstului din zona Dealul Farcu, care şi-a câştigat celebritatea în urma descoperirii, prin avansarea unei lucrări miniere, a peşterii omonime. Cavitatea, extraordinar de frumos concreţionată a fost însă complet vandalizată în doar câteva săptămâni de la descoperire.
Istoricul cercetărilor
Primele cercetări speologice efectuate de către Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" prin Teodor Rusu şi CSA Cluj - Napoca, s-au desfăşurat la nivelul anilor '70-'80, ocazie cu care se descoperă Peştera din Oşiel. În 1985 cercetările sunt reluate de Paul Damm şi Eva Damm ("Z" Oradea), fiind descoperite Peşterile din Coasta Oanchii şi Poşiştăul de la Holde.
În 1987 în urma avansării frontului de înaintare al Galeriei Farcu este interceptată o peşteră extraordinar concreţionată. Deşi închisă prompt cu o poartă metalică, soarta peşterii este pecetluită de interceptarea frontală a cavităţii de către lucrarea minieră. Explorarea peşterii a fost realizată de către C.S. "Speodava" Ştei, iar cartările (ambele pierdute până în prezent), în mod independent de către Speodava şi C.S. "Acces" Oradea. În 1994 peştera este recartată de P. Damm ("Z"), M. Venczel, Erika Posmoşanu - Tallódi şi R. Huza (Muzeul Ţării Crişurilor).
Cercetările sunt reluate în 2002 sub coordonarea lui O. Mărcuş de către C.S. "Cristal" Oradea, ocazie cu care sunt explorate 6 noi cavităţi interceptate de galeria planului înclinat din Mina Farcu. Sistematizarea zonei a fost efectuată în 2003 de către cluburile de speologie "Cristal" şi "Z" din Oradea.
Context geografic şi geologic
Zona Farcu este situată în partea central - sudică a Munţilor Pădurea Craiului, în bazinul superior al Văii Roşia (bazinul Crişului Negru), pe teritoriul administrativ al Comunei Roşia (judeţul Bihor). Arealul studiat are o suprafaţă de 4,5 kmp, fiind delimitat de Valea Şteazelor la nord şi Valea Lazuri la sud. Dealul Farcu este un platou carstic uşor ondulat situat la 375-400 m altitudine, aparţinător suprafeţei de nivelare Fertişag (Dumbrăviţa), cu numeroase doline de mari dimensiuni şi câmpuri de lapiezuri parţial acoperite de cuvertura de sol.
Din punct de vedere geologic (Ionescu şi Ionescu 1991), zona este formată predominant din calcare inferioare cu pachiodonte (Neocomian - Apţian inferior) respectiv calcare recifale albe - de Farcu - Oxfordian -Tithonic inferioare în partea de est a perimetrului, ambii termeni aparţinând Unităţii de Bihor. Subordonat în partea de vest apar marne şi calcare grezoase Senoniene, respectiv nisipuri şi pietrişuri cuaternare în albiile văilor limitrofe.
În limitele zonei studiate există un singur curs de suprafaţă cu debit mic (1 l/sec.) în Hârtopul Doaghiului, având o lungime de cca. 50 m. Apele subterane din perimetru se descarcă prin Izvorul din Coasta Oanchii - cu caracter temporar - (baz. Şteazelor) şi Peştera Oşiel (baz. Lazuri) care drenează probabil şi apele din Hârtopul Doaghiului.
Exocarstul
Exocarstul din zona Dealul Farcu este dominat de către doline. Sunt intraformaţionale, au forme care trec de la rotund la alungit, diametre de max. 70 - 80 m şi adâncimi de până la 15-20 m. Trei dintre depresiunile identificate pot fi încadrate în categoria uvalelor, remarcabil fiind Hârtopul Doaghiului. Lapiezurile apar practic pe întreaga suprafaţă carstificabilă, sunt de dimensiuni mari, dar sunt descoperite în doar mică măsură de sub cuvertura de sol. În perimetrul cercetat nu au fost semnalate câmpuri de lapiezuri tipice.
Endocarstul
Endocarstul este format din 13 cavităţi naturale care cumulează 839 m dezvoltare şi 155,2 m denivelare. Un număr de 9 dintre acestea nu au deschidere naturală accesibilă de la suprafaţă, ele fiind interceptate de galeriile Minei Farcu.
Peştera 1 din Coasta Oanchii
L=8,5 m; D=2,3 (-1,7;+0,6) m
Cu ocazia construcţiei drumului minier Poniţa - Farcu, la 50 m de podul de peste Valea Şteazelor a fost interceptată o mică cavitate activă, formată dintr-o mică sală, din care la nivelul tavanului se desprinde o galerie strâmtă, parcursă de activ. Ramura descendentă este colmatată cu material căzut de la suprafaţă.
Peştera 2 din Coasta Oanchii
L = 11 m; D = -5 m
La 20 m amonte de P1, la 25 m altitudine, în acelaşi versant stâng al Văii Şteazelor apare o cavitate de tip abri, puternic afectată de procesele de versant. Cavitatea este formată dintr-o sală unică de 2,5/3,5/6 m în care debuşează un aven adânc de 5 m.
Poşiştăul de la Holde
Este situat in Hârtopul Doaghiului la o altitudine de 360 m. Cavitatea este formată dintr-un puţ unic, excavat parţial în argilă lateritică, care se îngustează sub formă de pâlnie.
Peştera 1 din Mina Farcu
L = 12 m; D = 11(-4; +7) m
P.1 este este un segment penetrabil dintr-o conductă subverticală strâmtă, formată datorită acţiunii apelor de infiltraţie. Cavitatea este situată la 40 m distanţă de la intrarea în mina Farcu.
Avenul de sub Şină
L = 52m ; D = 18,4 (-10,2; +8,2) m
Avenul, situat la metrul 175 în podeaua galeriei miniere, debutează cu un P 10,2 având dimensiunile de 1,2/0,8 m, baza puţului fiind colmatată cu steril. La cota -2 al verticalei se desprinde o ramură ascendentă complexă, care atinge cota de +8,2. Cavitatea se află în conexiune genetică cu Peştera Farcu, reprezentând un sector separat de acesta din urmă datorită colmatajelor.
Peştera Farcu (Peştera cu Cristale)
L=251 m D=16(-8,5;+7,5)m
Peştera Farcu, cea mai importantă cavitate din perimetrul cercetat, se găseşte la 195 m de la intrarea în galeria minieră. Accesibilă prin intermediul a 3 deschideri, dintre care una este închisă cu o poartă metalică. Peştera este formată în principiu dintr-o galerie cotită, relativ largă şi înaltă, cu secţiuni eterogene, la care se racordează un scurt nivel superior şi 5 puţuri închise în fund de sac. Raportat la intrarea principală (nr. 3) spre nord se desfăşoară o galerie ascendentă meandrată, relativ strâmtă (1- 1,5 m), din care la cota +5 se desprinde nivelul superior. Din acel punct galeria îşi măreşte dimensiunile (3/3,5 m) şi după 8 m parcurşi devine descendentă. Segmentul final al sectorului nordic are 22,5 m lungime, iar dimensiunea galeriei atinge pe alocuri 5/5 m. Galeriei principale i se racordează 4 laterale descendente, terminate cu puţuri închise în fund de sac (3 la număr) respectiv interceptate de galeria minieră.
Sectorul sudic debutează cu o galerie uşor descendentă care se lărgeşte progresiv până la 4/4 m, atins în punctul de racord cu nivelul superior. Din acel punct galeria se lărgeşte şi mai mult, atingând 5/10 m în dreptul unei cupole freatice, pentru a se închide brusc după un parcurs de 39 m. Micul nivel superior este format dintr-o galerie ascendentă, lungă de 19 m, care prin intermediul unui puţ debuşează în sectorul nordic şi prezintă în zona mediană o laterală puternic descendentă.
Din punct de vedere morfometric Peştera Farcu are o dezvoltare de 251 m şi o denivelare de 16 (-7,5;+8,5) m. Extensia este de 76,5 m, de unde rezultă un coeficient de ramificaţe egal cu 3,2. Din totalul de galerii 66 m sunt pasaje verticale, valoare care reprezintă 26,2% din dezvoltare.
Peştera Farcu este o cavitate de tip geodă, fără intrare naturală penetrabilă, care evidenţiază doar forme generate de un regim înecat de curgere, neafectate ulterior de remodelarea vadoasă. Cavernamentul s-a format într-o perioadă carstogenetică anterioară în comparaţie cu cea actuală, în cadrul unui acvifer ale cărui puncte de alimentare şi descărcare nu au putut fi identificate. O coborâre bruscă a cotei nivelului de bază local a determinat transferul cavităţii direct într-un regim fosil, fără trecere prin faza vadoasă.
În momentul descoperirii sale, prin prisma bogăţiei speleotemelor, Peştera Farcu a fost considerată o adevărată bijuterie, remarcabilă fiind printre altele abundenţa şi mărimea cristalelor de calcit, respectiv existenţa unor stalactite-macaroană cu lungimi de până la 1,5-2 m. Din nefericire cavitatea a fost aproape complet devastată de mineri, care chiar şi în zilele noastre mai oferă spre vânzare "suveniruri" din Peştera Farcu.
Peştera 2 din Mina Farcu
L = 8 m; D = +8 m.
Horn escaladat pe o înălţime de 8 m, de unde devine impenetrabil. Ramura descendentă este colmatată cu steril. Hornul este situat la metrul 10 al galeriei planului înclinat.
Peştera 3 din Mina Farcu (P. de la Troliu)
L = 14 m; D = +11 m.
P. 3 este un horn larg, bifurcat la cota +4, având ramura descendentă colmatată cu steril. Este situat la metrul 33 al galeriei planului înclinat.
Peştera 4 din Mina Farcu
L = 9 m; D = +9 m.
La metrul 38 al aceleiaşi galerii miniere se găseşte un horn cu diametrul de 2 m, accesibil până la cota de +9.
Peştera cu Puţ din Mina Farcu (P5)
Peştera a fost interceprată la metrul 47 al galeriei planului înclinat. Sectorul ascendent al peşterii este format dintr-un horn larg, escaladat până la cota +15, de unde continuă mai departe. Sectorul descendent debutează cu un meandru urmat de o galerie largă (în medie 3/5 m), care după 22 m, la cota -7 dă acces la un puţ larg, adânc de 40 m. Ultimul segment al galeriei este ascendent, cu podeaua acoperită de blocuri prăbuşite, care se termină într-o sală de 5/6 m situată la baza unui horn înalt de 14 m.
Coborârea puţului de 40 m permite accesul la o reţea inferioară activă, parcursă de apele care se pierd în Hârtopul Doaghiului. Puţul are dimensiuni considerabile (6/8 m în medie). La cota -17 m, în peretele puţului se deschide un meandru strâmt, lung de 2 m, care dă acces la un sistem de puţuri paralele, care deşi ajung deasupra sifonului terminal, nu oferă posibilităţi de ocolire a acestuia.
Galeria activă, slab concreţionată are o pantă foarte mică şi dimensiunile medii de 3,5/1 m. Cursul subteran provine din 2 sifoane impenetrabile, situate practic sub ponorul din Hârtopul Doaghiului, şi se pierde în sifonul aval, de asemenea foarte strâmt (0,4/0,8 m). Din galeria activului, prin intermediul unor meandre, se poate ajunge la baza unor hornuri, parţial escaladate până în prezent.
Din punct de vedere morfologic Peştera cu Puţ oferă forme caracteristice unui curgeri cu nivel liber. Geneza cavităţii a fost influenţată de coborârea în trepte a punctului de pierdere al apelor din Hârtopul Doaghiului.
Peştera 6 din Mina Farcu
L = 54 m; D = 21(-3; +18) m
La metrul 123 al galeriei planului înclinat apare o nouă cavitate puternic ascendentă, cu ramura inferioară colmatată cu steril. Peştera debutează cu un sector orizontal care dă acces la un puţ de 3 m, urmat de un pasaj impenetrabil. Urcarea unei săritori de 2 m conduce la o galerie cotită, din care se desprind 2 hornuri, urcate pe 4 respectiv 15 m.
Peştera este parcursă de un curs activ cu debit infim care provine din hornul de 15 m şi se pierde în pasajul impenetrabil de la -3. Cavitatea oferă elemente de morfologie freatică, afectate uşor de remodelarea vadoasă.
Peştera 7 din Mina Farcu
L = 23 m; D = 10 (-2;+8) m
La 10 m distanţă faţă de Peştera 5 se găseşte o cavitate formată în regim freatic, aflată în conexiune genetică cu precedenta. Peştera este formată dintr-o galerie descendentă, la care se racordează un mic nivel superior şi un horn circular înalt de 6 m. La cota -2 apar helictite din aragonit.
Peştera din Oşiel
L = 58 m; D = +8 m
Peştera din Oşiel (Rusu,1988) este situată în versantul drept al Văii Lazuri, la 2,2 km amonte de capătul satului Lazuri. Intrarea de 1 / 2 m, situată la baza unui abrupt, dă acces la o galerie unică, meandrată, care se termină după 47 m la cota +1 în dreptul unei prăbuşiri.
Concluzii
Zona Farcu pe o suprafaţă redusă de teren, doar 4,5 kmp, prezintă o varietate a formelor exo- şi endocarstice.
Dolinele şi uvalele, deşi au o densitate mai mică în comparaţie cu alte regiuni ale masivului, sunt de mari dimensiuni, versanţii fiind adesea acoperiţi de o pătură de sol propice agriculturii. Lapiezurile sunt omniprezente, dar în marea majoritate sunt aproape complet acoperite de pătura de alterări.
Dintre cele 13 peşteri inventariate care cumulează 839 m dezvoltare şi 155,2 m denivelare, doar 4 au intrări naturale penetrabile, restul fiind interceptate accidental de către galeriile Minei Farcu. Peşterile s-au format în cadrul a două perioade de carstificare distincte: Pleistocen inferior pentru Peştera Farcu, Avenul de sub Şină şi peşterile 5-6 din Mina Farcu dezvoltate predominant pe orizontală, în cadrul unui regim înecat de curgere, respectiv Pleistocen mediu - Holocen pentru restul cavităţilor cu dezvoltare preponderent pe verticală.
Bibliografie
Ionescu G., Ionescu C. (1991): Considerations on the morphology and genesis of the Jurasic paleokarst in Farcu Hill area (Southern Pădurea Craiului Mountains, Romania), Theoretical and Applied Karstology, vol 4, pp. 33-40.
Rusu T. (1988): Carstul din Munţii Pădurea Craiului, ed. Dacia, Cluj.
|
