Este situată în versantul drept al Pârâului Hodobana la 220 m amonte de confluenţa cu Sohodolul la altitudinea 980 m în calcare neocomian-apţian inferioare. Dezvoltare: 22142 m. Denivelare: 173 m (-119; +54).
Peştera a fost descoperită de Florin Păroiu şi Nicolae Sasu în 1979. În perioada 1979-1984 are loc o amplă campanie internaţională de explorări, coordonată de Clubul de Speologie Z Oradea prin Liviu Vălenaş. Peştera atinge dezvoltarea de 22042 m. În 1987 are loc o nouă explorare, ocazie cu care sunt descoperite 100 m de noi galerii în zona Sălii Finale.
Un pasaj lung de 25 m care se parcurge târâş este urmat de un puţ de 2,5 m. De la baza acestuia continuarea se prezintă sub forma unei galerii tubulare cu înălţime redusă (Galeria de Metrou), la care se racordează mai multe mici reţele anexe, care împreună converg în zona Puţului Speranţei, adânc de 25 m. De la baza puţului pornesc 3 continuări:
O galerie descendentă care după un parcurs de peste 300 m se termină cu un sifon strâmt şi argilos situat la cota -119.

Spre est se desfăşoară Canionul Sclavilor urmat de Sala Amfiteatrului. Un puţ adânc de 10 m dă acces la Marele Canion al Vântului explorat până la o prăbuşire masivă, respectiv nişte strâmtori severe situate în cadrul galeriei Dan Nanu.
Urcarea unei săritori de 4 m înălţime din Sala Gotică asigură accesul la principala continuare a reţelei. Traversarea "Marilor Meandre" situate dincolo de Sala Dante, din care se desprinde un pasaj care înconjoară impresionanta Sală a Mamuţilor, asigurând o belvedere de tip "Colosseum" asupra celor peste 34.000 mc ai spaţiului (57/20/30 m).
O verticală de 24 m interceptează Marele Râu într-o sală de 40/20 m (Sala Marelui Râu) după un parcurs eterogen, care impune schimbarea a 4-6 etaje diferite. Spre aval accesul este limitat de un sifon, însă spre amonte activul parcurge pe o lungime de 860 m o galerie meandrată care debuşează în Sala Finală (18/10/45 m.) din tavanul căreia, din două pasaje diferite provin apele Marelui Râu.
Morfologia galeriilor este de o complexitate remarcabilă. Predomină formele tipice regimului înecat de curgere, parţial remodelate în regim vados şi afectate local de tectonica activă (Vălenaş 1982). Formele structurale sunt de asemenea larg reprezentate. Peştera este în general slab concreţionată fiind semnalate pe alocuri doar speleoteme clasice.
Din punct de vedere genetic Hodobana este un exemplu tipic pentru o cavitate formată în regim batifreatic, un labirint de galerii cu secţiuni transversale în general reduse, care se concentrează în zona axului de dezvoltare al peşterii. Privit în plan se observă o meandrare largă a ansamblului de galerii, iar în final o ramificare a acestora. Fenomenul se datorează tectonizării intense a calcarelor Neocomian - Apţian inferioare în care se dezvoltă peştera, fapt ce a condus la formarea în regim înecat a unui complex de galerii de dimensiuni mai reduse (care cumulate ating un volum remarcabil) şi nu a unor spaţii vaste.
Date hidrologice: Peştera din Pârâul Hodobanei este parcursă de un curs activ principal lung de 860 m (Marele Râu, Q = 10 l/sec) şi mai multe cursuri active independente de mici dimensiuni dintre care 3 sunt mai importante. Marele Râu primeşte 2 afluenţi mai importanţi care se alimentează din pierderile situate în Pârâul Hodobanei, apele cursului principal provenind din ponorul Hoanca Fileştilor.
Hodobana reprezintă un afluent al sistemului hidrocarstic Coiba Mică - Tăuz.
Bibliografie: Vălenaş L.(1982) Consideration preliminaires sur les problemes crees par la tectonique active de la Peştera din Pîrîul Hodobanei (Monts Bihor). Nymphaea, t.X, 183-194
Mitrofan H. (1985) Acomodarea de adio, Bul.CCSS, 9 p..119-130
Damm P., Mitrofan H. (2005): Peştera din Pârâul Hodobanei, Speomond nr. 9-10 (2004-2005), p. 15-19