Clubul de Speologie "Z" Oradea

Pagini din speo-evidenţa clubului


Redactat de Paul Damm


Izbucul de la Coteţul Dobreştilor
(Huda Izvorului de la Coteţul Dobreştilor)
Este situat în versantul stâng al Văii Gârda Seacă, în locul numit "Coteţul Dobreştilor", la altitudinea 762 m în calcare din Jurasicul superior. Dezvoltare: 294 m. Denivelare: 89 m (-67 m; +22 m).
Vizitat de R. Jeannel şi E. Racoviţă în 1921, a fost explorat mai întâi de L. Vălenaş şi I. Bele în 1973, apoi de F. Păroiu şi L. Vălenaş în 1980, când cel dintâi a realizat şi scufundarea autonomă care a permis topografierea sifonului. În 1993, J.J. Bolanz (Elveţia) şi Y. Guennec (Franţa) continuă explorarea şi reuşesc să carteze izbucul pe o lungime de 294 m, adâncimea maximă (-67 m) fiind atinsă în capătul galeriei subacvatice.
Larg deschisă printr-un portal de 8 m lăţime şi 4 m înălţime, cavitatea se compune dintr-o sală luminată aproape în întregime şi ocupată în mare parte de un lac a cărui oglindă măsoară 7,5 m în lăţime şi 15 m în lungime. În fundul acestuia se poate pătrunde într-un sifon de 30 m lungime şi 8 adâncime, în care apa apare dintr-o fisură impenetrabilă şi la capătul căruia se ajunge într-un horn înalt de cel puţin 11 m. Deasupra sălii se desfăşoară o reţea labirintică de diverticule şi hornuri a căror lungime însumată este de 112,5 m şi în care se atinge denivelare pozitivă maximă.
Date hidrologice: O colorare cu fluoresceină efectuată de T. Rusu şi Gh. Racoviţă în 1964 a demonstrat că această puternică resurgenţă este alimentată de apele captate prin ponoarele din lungul Văii Ocoale. Mai recent, colorările efectuate într-o pierdere din talvegul Văii Ordâncuşa (în zona Morii lui Ivan) au evidenţiat un drenaj pe sub întreg platoul carstic, apele ieşind la suprafaţă în Coteţul Dobreştilor (Orăşeanu, Jurkiewicz 2010).
Bibliografie: Jeannel şi Racoviţă (1929), Vălenaş et al. (1977), Rusu et al. (1970), Păroiu şi Vălenaş (1981), Vălenaş et al. (1982), Bolanz et al. (1994), Orăşeanu. Bolanz, J.J., Caihol, D. & Lalou, J.-C. 1994. Scufundatores Dacienses 93. Plongées spéléo en Roumanie. Stalactite 44(1): 15-28.