Cavitatea situată în extremitatea vestică a Şesului Padişului a fost descoperită de echipa Radu Pop - Paul Damm pe parcursul Taberei Vărăşoaia din 2007. Intrarea formată pe o diaclază strâmtă prezenta puternic curent de aer, prin urmare lucrările de decolmatare au fost demarate în urgenţă de către o echipă interclub formată din membrii cluburilor Z Oradea, Politehnica Cluj şi Cristal Oradea. Pătrunderea în subteran a devenit posibilă după trei zile de decolmatare, când a fost depăşită ultima strâmtoare din zona intrării. Prima explorare a cavităţii, până la adâncimea de 40 metri, este efectuată la finele ultimei zi de decolmatare de către o echipă Z formată din Perényi Katalin, Zih József şi Szűcs Szabolcs. Pe parcursul acestei explorări au fost depăşite o serie de pasaje strâmte şi a fost coborât o diaclază îngustă, înaintarea fiind oprită în lipsă de echipament de un puţ de 15 m. Explorarea a fost continuată în ultima zi a taberei din 2007 de echipa Dan Pitic - Mihai Botez, ocazie cu care s-au descoperit aprox. 500 metri de galerii noi, adâncimea atinsă fiind estimată la -100 m. Puţul de 15 m. prezintă un punct de bifurcaţie a peşterii. Galeria laterală care porneşte la mijlocul puţului, după o serie de săritori şi pasaje de dimensiuni modeste conducea la un meandru impenetrabil, lung de 10 metri, cu puternic curent de aer. Acest meandru reprezintă punctul terminus atins în 2007.

În decursul Taberelor Vărăşoaia din 2008-2009 lucrările din R2 s-au concentrat asupra meandrului abandonat în 2007. Lărgirea pasajelor impenetrabile prezente pe parcursul meandrului a necesitat utilizarea unui rotopercutor, acesta fiind alimentat cu curent electric de un generator amplasat la suprafaţă. Pe de altă parte s-au consolidat anumite pasaje care străbat prăbuşirea din zona intrării. La lucrările coordonate şi conduse de Zih József au luat parte cluburile Z Oradea, Politehnica Cluj şi MKBT Ungaria. În ultima zi a taberei din 2009 s-a reuşit depăşirea meandrului şi s-a continuat explorarea peşterii. Echipa formată din Simona Laiu (Politehnica Cluj), Perényi Katalin şi Zih József (Z Oradea) trece strâmtoarea din capătul meandrului şi depăşeşte un puţ deschis la limita penetrabilului. Cei trei trec de o zonă cu prăbuşiri şi interceptează un curs activ care însă pare a se sifona. Echipa se întoarce după explorarea a câteva sute de metri de galerii noi şi face cunoscută vestea: peştera continuă.

Unul din obiectivele evidente ale Taberei Vărăşoaia din 2010 era continuarea explorărilor din R2. S-au efectuat mai multe intrări de către echipe mixte Z Oradea - MKBT Ungaria. În urma acestor acţiuni s-au explorat şi parţial cartat aproximativ 1 km. de galerii noi. A fost interceptat un curs activ considerabil şi un afluent al acestuia. Afluentul care drenează ponoarele aflate la sud-vest de intrarea peşterii interceptează activul principal care are direcţia de curgere est-vest (adică în direcţia Izbucului Oşelu). Dar în momentul în care toate pariurile referitoare la sistemul de care aparţine cavitatea păreau a fi decise, acelaşi activ principal, după o cotitură de dreapta, ia direcţia nord - nord-est (adică spre galeriile deja cunoscute a Sistemului Vărăşoaia) şi se termină print-un sifon. Pentru a demonstra resurgenţa sistemului, exploratorii apelează la ajutorul lui Iancu Orăşeanu. Apa sifonului terminal este marcat cu 1 kg. de fluoresceină (Perényi K., Zih J., Losonci G.), iar trasorul este identificat de către Iancu Orăşeanu în apa Izbucului Boga. Luând în considerare că cercetările n-au fost extinse asupra Izbucului Oşelu, aici neamplasându-se fluocaptori, se poate afirma cu precauţie că apele din R2 sunt drenate cel puţin parţial de către Izbucul Boga.

Cu ocazia unei ture de cartare din junie 2011 o echipă mixtă Z Oradea - MKBT Ungaria finalizează cartarea galeriilor descoperite în 2010. Astfel lungimea galeriilor cartate în prezent este 1327 metri, iar denivelarea faţă de intarea cavităţii atinge -222 metri. Cota minimă este atinsă la sifonul terminal al cursului principal (terminus actual). Lucrări în curs.