25 DE ANI DE EXPLORARI SPEOLOGICE IN MUNTII APUSENI (1973 - 1998)

Buletinul aniversar al Clubului de Speologie "Z" Oradea

Redactat de: Paul DAMM şi Călin POP
Au colaborat: Horia MITROFAN, József ZIH, József DEZSŐ

septembrie, 1998

MUNŢII BIHORULUI

VALEA ARIEŞULUI MARE ÎNTRE GÂRDA DE SUS ŞI ALBAC

În anii 1976 şi 1981 au fost cartate 81 de peşteri, în general de mici dimensiuni. Cercetările, reluate din 1994 în colaborare cu C.S. Ursus Spelaeus Târgu Mureş şi parţial cu A.S. Sfinx Gârda şi C.S. Cristal Oradea, au dus la descoperirea a peste 20 de noi cavităţi.

BAZINUL VĂII ORDÂNCUŞA

Au fost descoperite 18 cavităţi, parţial în colaborare cu C.S. Ursus Spelaeus Târgu Mureş şi C.S. Cristal Oradea. Se remarcă Avenul de la Straja (SZŰCS 1994).

În colaborare cu Sfinx Gârda, Cristal Oradea şi Focul Viu Bucureşti a fost cartat Gheţarul de sub Zgurăşti - (5210 m. dezvoltare). Procentul topografiat de către echipa Clubului "Z", formată din P. Damm, Sz. Szűcs, J. Zih, F. Magyari, I. Zima, F. Miklovits depăşeşte 60% din lungimea totală a reţelei. A fost recartată P. Poarta lui Ioanele L=324,4m. (P. Damm, C. Dale).

BAZINUL VĂII GÂRDIŞOARA

64 de cavităţi explorate şi cartate, din 1988 în colaborare cu C.S. Ursus Spelaeus Târgu Mureş. A fost reexplorată reţeaua Coiba Mare - Coiba Mică, una dintre cele mai impunătoare fenomene carstice ale Apusenilor (VĂLENAŞ 1978).

Peştera a fost cartată într-o primă fază (1975-1978) pe o lungime de 5680 m de către L. Vălenaş, Gh. Drimba, G. Halasi, H. Mitrofan, E. Silvestru, F. Păroiu, N. Sasu şi P. Brijan. Cu ocazia acestei campanii, Florin Păroiu reuşeşte pentru prima oară în România, joncţionarea a două peşteri printr-o scufundare autonomă. Actuala dezvoltare, 6064m, a fost stabilită în urma descoperirii unei ramuri amonte în Coiba Mică, respectiv pătrunderea într-un afluent al a Coibei Mari.

Din 1986 cercetările au fost orientate spre bazinul superior al Gârdişoarei, printre numeroase alte obiective interesante, fiind descoperită şi P-Av. din Faţa Bălăcenii (dezv.= 585m). Studiu complex al carstului din regiune, aflat în ultima fază a definitivărilor (autori: P. Damm şi K. Moréh).

PLATOUL VÂRTOP

21 de peşteri explorate şi cartate de către o echipă formată din L. Vălenaş, I. Bucur, Gh. Drimba, P. Brijan, Ph. Rouiller, I. Bele, D. Pop, F. Kulcsár, Gizella Kajtor şi N. Sasu. Cele mai importante realizări sunt P. de după Deluţ şi P. din Pârâul Orbului (VĂLENAŞ 1976).

BAZINUL VĂII GÂRDA SEACĂ

Bazinul Gârdei Seci reprezintă una dintre zonele de lucru tradiţionale ale Clubului de Speologie "Z". Cercetările desfăşurate pe parcursul a peste două decenii, au avut ca rezultat topografierea a 153 de cavităţi naturale, cu dezvoltări cuprinse între 5 şi 22142 m. Dintre ele se remarcă în mod net PEŞTERA DIN PÂRAUL HODOBANEI (Hodobana), cel mai mare labirint şi una dintre cele mai dificile peşteri ale României.

Intrarea peşterii a fost descoperită de F. Păroiu (Focul Viu Bucureşti) şi N. Sasu în luna aprilie a anului 1979, explorându-se atunci doar 25 m din galeria de la intrare. În luna august a aceluiaşi an, cei doi speologi amintiţi, împreună cu Eva Győrfi, parcurg mai multe sute de metri de galerii, atingând prin Puţul Speranţei un sifon situat la cota -119, respectiv o strâmtoare severă la +54 în Galeria Coralitelor.

Din septembrie 1979 coordonarea explorărilor este preluată de către Liviu Vălenaş. Alături de Eva Győrfi, el descoperă, cu plecare din baza Puţului Speranţei, direcţia principală de înaintare spre amonte. Parcurg apoi Sala Dante, urmată de Marile Meandre şi se opresc în Sala Mamut, la baza unui perete. Cercetările sunt reluate în luna octombrie a aceluiaşi an, când L. Vălenaş, Dorel Pop, Horia Mitrofan şi Nicolae Sasu descoperă un nou parcurs activ, situat sub Sala Mamut, dar din păcate fără continuare. Este descoperit şi un sistem de galerii polietajat, care avea să ofere iarăşi continuarea. Cu ocazia Revelionului din 1980, L. Vălenaş, Nicolae şi Rodica Stoica-Negulescu şi Costică Gagea (CSER Bucureşti), descoperă Marele Râu, unde după un parcurs de 860 m, înaintarea le este oprită în Sala Finală, de către o cascadă înaltă de peste 20 m. În cadrul aceleiaşi tabere, în colaborare cu numeroşi speologi de la CSER Bucureşti, Flacăra Iaşi şi ZKTJ din Polonia, sunt descoperite mai multe reţele laterale dintre care mai importante sunt Canionul Sclavilor, Marele Canion al Vântului şi Galeria Dan Nanu.

Cartarea Hodobanei s-a realizat în cea mai mare parte pe parcursul anului 1980, în luna septembrie atingându-se o dezvoltare de 15752 m. Anul 1981 însă, cu toate eforturile depuse, a oferit doar descoperiri minore, care totuşi au urcat lungimea reţelei la 18326 m. La aceste acţiuni, alături de L. Vălenaş, şi-au adus contribuţia Petru Brijan (Speodava Stei), W. Matejuk, G. Kuspiel (ZKTJ), (escaladarea, din păcate eşuată după 30 m, a cascadei finale), Vlad Gherghiceanu ("Z"), Gheorghe Popescu (Hades Ploieşti), Ioan Budinciuc (Cristal Timişoara) şi Teodor Negoiţă. Ultima mare descoperire avea să fie realizată pe 30 decembrie 1981 de către L. Vălenaş şi Mircea Ţenţ, prin pătrunderea într-o reţea polietajată aferentă afluentului 2 al Marelui Râu. Acţiunea de cartare, la care au mai participat şi G. Popescu, Ildikó Bogdán, Călin Brad şi N. Stoica-Negulescu, avea să ducă la atingerea unei lungimi de 20542 m.

Anul 1983 a oferit din nou doar câteva prelungiri minore, identificate de L. Vălenaş, Ovidiu Mărcuş, V. Gherghiceanu şi N. Sasu, în special în zona finală. Denivelarea actuală a reţelei 181 (-121; +60) m, a fost stabilită tot în această perioadă, prin scufundarea efectuată de către Cristian Lascu (Institutul de Speologie "E. Racoviţă" Bucureşti) în sifonul terminal, respectiv forţarea, de către N. Sasu, a pasajului final al Galeriei cu Corali. în luna august a anului 1983 P. din Pârâul Hodobanei a atins 22042 m. Harta realizată, a fost vernisată în cadrul unui simpozion organizat cu această ocazie, la Muzeul Tării Crişurilor din Oradea în 1984. În fine, ultima acţiune de explorare a fost efectuată cu ocazia Stagiului TSA, organizat de Clubul de Speologie "Z" în mai 1987, când echipa formată din L. Vălenaş, P. Damm, Z. Kiss şi I. Péntek a descoperit deasupra Marelui Râu, în zona Sălii Finale, un etaj fosil lung de 100 m, dezvoltarea reţelei trecând la 22142 m.

Investigaţiile din imediata apropiere a Hodobanei au adus rezultate foarte interesante. Explorarea, în colaborare cu clubul descoperitor, a Avenului Sohodol 2 a permis echipei R. Sima, L. Paraliste, Z. Tabără, L. Pop, D. Felea ("Casa de Piatră" Turda) şi L. Vălenaş ("Z"), atingerea unei adâncimi de -193 m (SIMA & VăLENAŞ, 1982).

P. cu 2 intrări din Dealul Tăuz, următorul obiectiv ca şi importanţă din zonă, este un nivel fosil al Izb. Tăuz.

L. Vălenaş a participat la explorările subacvatice din Izbucul Tăuz, coordonate de L. Czakó (MHSZ Debrecen - Ungaria).

În urma prospecţiunilor efectuate în versanţii Gârdei Seci, a fost descoperită P. Oilor (VĂLENAŞ, 1978), un fost ponor al Gârdişoarei şi Av. din Dunga Vulturului (VĂLENAŞ, 1976), iar în bazinul median al văii, P. din Hoanca Apei (VĂLENAŞ & JURKIEWICZ, 1985). Această din urmă cavitate, descoperită de L. Vălenaş şi A. Jurkiewicz în 1980, este un veritabil muzeu al ursului de peşteră (Ursus spelaeus R&H), alături de numeroasele piese osteologice existente, remarcându-se în primul rând gropile de gestaţie şi grifele. În P. din Hoanca Apei există singurul izvor carstic intermitent din România, situat într-o peşteră.

În fine, o menţiune specială reclamă P.-Av. de la Tău, situată în aval de P. din Hoanca Apei, unde au fost descoperite spectaculoase cristalizări de aragonit. Acestea se prezintă sub forma unor cristale aciculare centimetrice, grupate în mănunchiuri, care creează aspectul unor brăduleţi.

ZONA PONORAŞ - IEZERE - VÂRTOPAŞ

Au fost descoperite 28 de cavităţi, în colaborare cu C.S. "Casa de Piatră" Turda (în 1980), Speotelex Cluj şi "Ursus Spelaeus" Târgu Mureş (în 1993), inclusiv prin depăşirea unor sifoane scurte în P. cu Lacuri şi P. Moara Dracului. Se remarcă P. de la Iezere cu o dezvoltare de 943m. Cercetările au fost reluate pe scară largă în acest an.

BAZINUL SUPERIOR AL SOMEŞULUI CALD

Explorările din 1977 efectuate de L. Vălenaş, H. Mitrofan şi D. Pop (VĂLENAŞ,1978), au avut ca rezultat cartarea a 52 de peşteri. Cele mai importante realizări din regiune sunt Ponorul din Cuciulat (3410 m dezvoltare), a cărui explorare a fost reluată recent (P. Damm, C. Pop, L. Pusztai - 1996), Avenul din Cuciulat (L=925m;D=-186m) şi P. Pepii (cartată de L. Vălenaş şi Gh. Drimba pe L=720m; D=+15m).

Cercetările au continuat în 1992 în colaborare cu Ursus Spelaeus Târgu Mureş, acţiune în care P. Damm, K. Moréh, L. Piroska şi Z. Kiss au descoperit Pon. cu Meandre (256 m).

ZONA ALUNUL MARE - ONCEASA - VALEA PONORULUI

Cu ocazia a mai multor acţiuni de explorare (1977-1978, 1984-1987) au fost descoperite 28 de peşteri de dimensiuni în general reduse. A fost cartată P. de la Alun (L=730 m) şi Av. cu Gheaţă din Onceasa (D=-55m), acesta din urmă descoperit de A. Schmidl în 1863. Investigaţiile au fost continuate în regiune de către cluburile CSA şi ulterior de Politehnica şi Cepromin, toate din Cluj-Napoca.

BAZINUL VĂII FIRII

PEŞTERA DIN DEALUL HUMPLEU

Mult controversatul istoric al explorării acestei mari reţele subterane a început în vara anului 1978, când o echipă a Clubului de Speologie "Z" Oradea, în colaborare cu HKTJ Dabrowa Gornicza (Polonia), cu ajutorul unor banane din material plastic, a extras 200 mc! de apă din sifonul terminal al P. cu Apă din Valea Firii. Dincolo au fost exploraţi peste 500 m de galerii, dar din păcate fără a se reuşi pătrunderea în sistem. Aceeaşi soartă avea să o împărtăşească şi Avenul Poieniţa, actuala intrare superioară a reţelei, unde a fost atinsă adâncimea de 48 m.

Intrarea P. din Dealul Humpleu avea să fie localizată în urma indicaţiilor pădurarului local Avram Cus, de către Angelo Bulboacă (CSER Cluj-Napoca). Acesta din urmă, alături de Mircea Almăşan şi Ioan Pop, membrii al aceluiaşi club, explorează Sala de Intrare (187/65/20 m). Împreună cu Felician Papiu şi T. Abrudan sunt descoperite galeriile de Prea-Plin şi Lacurilor, respectiv Sala Mare (de Dans) având 217/77/50m.

Prima acţiune de cartare mai serioasă avea să înceapă în luna iulie 1985, sub conducerea lui L. Vălenaş şi Peter Ménesi, ambii de la Clubul de Speologie "Z" din Oradea. Reţeaua atinge astfel 2063 m. Următoarea tură, coordonată tot de L. Vălenaş, la care au luat parte David Socarici (CSER Cluj) şi Corneliu Babţan (Cepromin Cluj), a dus la o progresie de 500 m de-a lungul colectorului reţelei. înaintarea este reluată din punctul atins în tura precedentă de către L. Vălenaş şi Cristian Lascu (Institutul de Speologie "E. Racoviţă" Bucureşti), atingându-se un terminus situat la 4315 m amonte. Principalul afluent al colectorului, (lung de 938 m), împreună cu o serie de mici pasaje laterale, este cartat de L. Vălenaş şi T. Schuller.

Continuarea nivelului fosil este descoperită în urma unei escalade efectuate de către Titus Botezan. Prima explorare şi cartare a noului sector are loc în decembrie 1985, când echipa formată din Doru şi Roseta Selişcan, D. Socarici, T. Botezan (CSER), L. Vălenaş ("Z" Oradea) şi H. Moldovan descoperă peste 1 km de noi galerii. în timpul unei acţiuni solitare L. Vălenaş continuă avansarea şi revine ulterior, alături de Emil Filip şi Cosmin Caceaunu ("Z" Oradea), ocazie cu care se descoperă Sala Iosif Viehmann (= Sala Gábor Halasi) având 310/103/35 m. Următoarea acţiune importantă avea să fie realizată din nou pe cursul activ, unde în august 1987 L. Vălenaş şi Dan Ilina descoperă continuarea prin prăbuşirea care bara galeria şi ating un punct situat la 4790 m amonte pe râul subteran. Sifonul terminal, iminent deja, este atins în 1988 de către L. Vălenaş, I. Pop (CSER) şi I. Cosma (Cristal Oradea).

Din 1988, datorită în mare parte activităţii benefice desfăşurate de unii activişti din forurile conducătoare ale speologiei, care nu vedeau "cu ochi buni" anumite aspecte inedite, după prealabila excludere din mişcarea speologică de amatori a lui L. Vălenaş, "reuşesc" să radieze, DIN LIPSA DE ACTIVITATE, şi întreg Clubul de Speologie "Z". În urma seriei de atacuri concentrate, începute încă din 1985, care au culminat cu această renumită decizie, Clubul de Speologie "Z" renunţă la explorarea reţelei.

În aceste condiţii singura prelungire cu adevărat importantă, este obţinută prin joncţiunea cu Avenul Poieniţa, explorat de o echipă a CS Politehnica Cluj, condusă de Ovidiu Pop şi Radu Ghiţulescu. Joncţiunea a fost confirmată de o celebră întâlnire "de gradul 3", care a avut loc între echipa condusă de Liviu Vălenaş care venea dinspre aval şi G. Frăţilă, aflat într-o acţiune solitară de coborâre din Poieniţă. Din păcate anii '90 au adus acestei mari reţele doar câteva acţiuni sterile, coordonate de nimeni nu mai ştie care club custode, fără a se mai face vreo descoperire semnificativă. S-a încercat metoda mercenarilor, atât autohtoni cât şi străini (descoperindu-se nişte săli suspendate deasupra activului), a fost contestată cartarea lui Vălenaş, s-a mai recartat câte ceva şi s-au mai colectat nişte probe... Dar în haosul general care domneşte în întreaga mişcare, apriga luptă desfăşurată în nimeni nu mai ştie care scop nobil, dar cu mult în afara domeniului speologiei, a făcut uitată peştera. Şi nu numai pe cea din Dealul Humpleu.

BAZINUL VĂILOR IZBUCULUI ŞI CĂLINEASA

Au fost explorate 3 cavităţi, dintre care se remarcă P. din V. Izbucului (izbucul Mic), resurgenţa platoului Bătrâna. Peştera a fost cartată de P. Damm, Eva Damm şi I. Kiss în 1987.

BAZINUL VĂII APA CALDĂ

Două peşteri, cartate de P. Damm, P. Matos şi Z. Kiss în 1986 (DAMM,1994).

BAZINUL CRIŞULUI NEGRU (CRIŞUL BĂIŢA)

Primele cercetări au fost efectuate în perioada 1975-1977 de către L.Vălenaş, P.Brijan şi N.Sasu. Au fost inventariate 18 cavităţi, cea mai importantă dintre ele fiind P. Mare din Galeria Bolfu 3.

Acţiunile speologice desfăşurate în regiune au continuat în 1984, prin explorarea P. de la Izvorul Crişului Negru, (L.Vălenaş, P.Damm, Gabriela Lupescu), emisar care reprezintă resurgenţa unuia dintre cele mai mari sisteme carstice ale Munţilor Bihor.

Cu începere din 1994 explorările au fost reluate sub forma unei campanii sistematice, la care au luat parte P.Damm, C.Pop, Monica Simuţ, Sz.Szűcs, L.Dimén, L.Pusztai, F.Miklovits, M.Vremir şi G.Ugron. în prezent în zonă sunt inventariate 46 de cavităţi naturale.

BAZINUL VALEA MARE

A fost reexplorată P. de la Varniţă, o exurgenţă temporară cu dezvoltarea de cca.100m (P.Damm, M.Vremir şi G.Ugron 1998).

BAZINUL VĂII BISERICUŢA

A fost explorată P. Mare din V. Bisericuţa, (L.Vălenaş 1966, P.Damm, L.Pusztai 1997), o peşteră activă, labirintică, lungă de 200 m, alături de 4 mici cavităţi din apropiere.

BAZINUL VĂII COMĂNESEI

Decolmatarea unui ponor temporar, şi descoperirea a 2 peşteri de versant (P.Damm şi Eva Damm 1988).

BAZINUL VĂII SIGHIŞTEL

Au fost cartate 21 de noi cavităţi de către P.Damm şi Eva Damm, (parţial în colaborare cu CS. Niphargus Kladno, Cehia), situate pe întregul parcurs al văii. Cea mai importantă descoperire este P. Niphargus (L=102m; D=40m). A fost recartată P. Corbasca.

ZONA VALEA IZBUCULUI - VALEA CRăIASA

În cadrul studiului complex al perimetrului Peşterii Urşilor (VĂLENAS, 1979) sunt descrise 13 peşteri, majoritatea în premieră. În 1984 P.Damm şi M.Damm cartează Av. din Tătăroaia (DAMM 1985).

BAZINUL VĂII GALBENEI

Zona a fost intens cercetată la începutul anilor '70, sub coordonarea lui L. Vălenaş. Au fost inventariate 39 de cavităţi, cele mai interesante fiind Av. Cristalelor (L=110m;D=-40m) cartat de L.Vălenaş şi I.Köszegi şi P. cu Aluviuni din V. Galbenei (L=488m;D=47m).

BAZINUL VĂII LUNCŞOAREI

5 peşteri cartate în bazinul inferior al văii de către L.Vălenaş, D.Pop şi I.Kőszegi în 1971-1973, cea mai importantă fiind Ponorul din Valea Luncşoara (L=400m;D=-25m).

Clubul de speologie "Z", prin L.Vălenaş şi N.Sasu, a colaborat la acţiunea iniţiată de CCSS privind omologarea hărţii Av.din Hoanca Urzicarului. Cu această ocazie a fost recartată întreaga cavitate (VĂLENAŞ et.al.1982). Ulterior L.Vălenaş împreună cu doi speologi polonezi de la ZKTJ, ating terminusul afluentului de la -284, dezvoltarea avenului ajungând la 1125 m

BAZINUL VĂII SECI

A fost descoperit un aven adânc de 55 m într-o lucrare minieră din bazinul superior al văii, de către o echipă condusă de J.Zih în 1987. Trei mici peşteri cartate în Cheile Văii Seci de L.Vălenaş în 1969 şi 1975.

BAZINUL VĂILOR REA ŞI BOGA

În urma prospecţiunilor din 1976-1980 efectuate de L.Vălenaş, M.Bleahu, Gh.Bologan şi M.Tălpăşanu, în bazinul Văii Boga au fost inventariate 22 de cavităţi naturale, în general de mici dimensiuni.

PEŞTERA DIN VALEA REA

În 1986 este abordată în premieră zona Valea Rea - Cornu Munţilor, de către echipa formată din Liviu Vălenaş şi Adrian Vălenaş. Cu ocazia acestei ture, Adrian Vălenaş descoperă o gură de aven, situată la 1350 m altitudine în apropierea golului alpin. Avenul Adrian este explorat abia în august 1987 de L.Vălenaş şi P.Damm, până la o strâmtoare situată la -29. Obstacolul este derocat peste 2 săptămâni de P.Damm, în colaborare cu K.Moréh şi G.Keserű ("Ursus Spelaeus" Târgu Mureş), ocazie cu care P.Damm depăşeşte o succesiune de strâmtori şi ajunge pe buza unui puţ, din care răzbate zgomotul produs de un curs de apă.

Datorită dificultăţilor de pe parcurs, explorările avansează greu. Cota -118 (terminus net) este atinsă abia în 1990, în urma unor acţiuni complexe, desfăşurate de către o echipă interclub, formată din P.Damm şi Z.Kiss ("Z"), R.Pop ("Speotelex" Cluj), H.Corbeanu, Mioara Burcu, R.Daniel, Ruxandra Vâlceleanu şi Gabriela Şchiopu ("Labirint" Bucureşti), H.Mitrofan şi C.Gagea (Speo.Comp.Paragina).

În urma mai multor ture dedicate identificării unei continuări, aceasta este în fine găsită în 1993 de către J.Zih, Katalin Perényi şi Sz.Szűcs, sub forma unui pasaj suspendat deasupra terminusului de la -118. După un traseu complicat, presărat cu numeroase strâmtori, înaintarea va fi oprită în jurul cotei de -140 în dreptul unui lac-sifon, generat în realitate de colectorul reţelei. Peste 3 zile J.Zih, Katalin Perényi, P.Damm şi M.Botez, depăşesc obstacolul şi explorează peste 1 km de râu subteran, atingând la cota de -240 sifonul din Sala cu Nisip. Urmează trei noi ture de explorare (J.Zih, Katalin Perényi, Sz.Szűcs, C.Pop, I.Zima), în care pe lângă identificarea unui etaj fosil aferent Colectorului, în zona intrării este descoperit Labirintul Ascuns, care prin intermediul Marii Prăpăstii şi a Galeriei Pompieri 2, asigură un acces mult mai uşor în profunzimile cavităţii. Continuarea din Sala cu Nisip este descoperită în luna august a aceluiaşi an de J.Zih şi M.Botez, care parcurg cca. 300 m de noi galerii. O lună mai târziu, J.Zih şi Katalin Perényi reinterceptează Colectorul, parcursul fiind limitat atât în amonte cât şi în aval de sifoane profunde. Acest terminus va rezista până în aprilie 1994, când în urma unui bivuac cu o participare numeroasă, C.Pop, Sz.Szűcs şi R.Pop ating Sifonul de la Capătul Lumii (-264). Dintre celelalte realizări, demne de menţionat sunt descoperirea de către P.Damm şi D.Pitic a Sălii Giganţilor (104/40/30 m) şi escaladarea pe +71 m a cascadei ventilatorului de către J.Zih, Katalin Perényi ("Z") şi Simone Re (Speo Club Roma). După o perioadă de relativă "stagnare" a descoperirilor, în 1996 J.Zih, Katalin Perényi şi Sz.Szűcs, reuşesc depăşirea sifonului de la -264 şi ating un nou sifon, situat la cca.-320. Continuarea explorărilor în zona de Dincolo de Capătul Lumii, cu descoperirea unor labirinturi fosile, este realizată de către aceaşi echipă, alături de C.Pop, I.Dezsõ şi F.Magyari, în cadrul unei tabere subterane din octombrie 1997. Dezvoltarea actuală a P. din Valea Rea este de cca.18 km, din care 16 km topografiaţi sub coordonarea lui P.Damm şi J.Zih. Cavitatea reprezintă cel mai mare muzeu speleo-mineralogic al României. în urma cercetărilor efectuate până în prezent, au fost identificate unui număr de peste 30 de minerale, (4 fiind semnalate pentru prima oară în lume în mediul speleic), dintre care 23 ca constituenţi ai unor speleoteme. Peştera oferă cea mai mare bogăţie şi varietate a cristalizărilor de gips, existentă la noi în ţară.

BAZINUL VĂII OŞELU

Alături de Ponorul Oşelu (L=124m;D=-36m), cartat de P.Damm, C.Pop, I.Kiss ("Z"), K.Moreh şi L.Kocsis ("Ursus Spelaeus" Tg.Mureş) în 1993, în perioada 1979-1992 au fost descoperite 12 peşteri de mici dimensiuni.

BAZINUL VĂII BULBUCI

Cea mai importantă descoperire din regiune este fără îndoială P. de la Fântâna Roşie, explorată în premieră pe 25 decembrie 1974 de L.Vălenaş, Iosif Köszegi şi Epaminonda Tiotiu.

Pornind de la un ponor, aparent fără prea mari perspective, la -30 a fost interceptat un curs subteran cu debit relativ mare, care a fost parcurs până la sifonul terminal situat la -40. Din acel punct, în mod surprinzător, progresia majoră s-a realizat de-a lungul unei reţele afluente, polietajate, în cadrul căreia a fost atinsă cota de +60 faţă de nivelul sifonului. La 31 decembrie 1974 şi 1-2 ianuarie 1975 Liviu Vălenaş şi Eleonora Vălenaş descoperă, dincolo de terminusul de la +60, un complicat sistem activ, în care ating un terminus situat la +87, lungimea cartată fiind în acel moment de 2406 m. în fine, în august 1975 L.Vălenaş, Gh.Drimba şi L.Berecz prin depăşirea mai multor strâmtori şi joncţionarea diverselor galerii stabilesc actualele date morfometrice: 3550 m dezvoltare şi 129 (-40; +89) m denivelare.

BAZINUL VĂII PLAIULUI

Alături de Av. de la Izvoarele Văii Plaiului (L=100m;D=-49m) şi P. Vulpilor (L=130m;D=+8m) cartate de L.Vălenaş, M.Bleahu şi E.Silvestru au fost inventariate 12 cavităţi de mici dimensiuni.

BAZINUL CRIŞULUI PIETROS ŞI AL VĂII ALEULUI

A fost descoperită pe versantul nord-estic al Muntelui Tătăroaia P. de la Soseaua Galbenei (L=50m). în Valea Popii sunt în curs dezobstrucţiile la intrarea unei peşteri active.

ZONA VALEA MARE - BUDUREASA (MĂGURA FERICE)

Au fost efectuate prospecţiuni pe scară largă, inclusiv în lucrări miniere abandonate. În zonă au fost descoperite P. Mare din Dealul Sec (L=207m) precum şi două cavităţi fosile, având 60 respectiv 80 m dezvoltare.

BAZINUL PADIŞ - VĂRĂŞOAIA

În urma a numeroase tabere interclub, desfăşurate parţial sub egida SAS, au fost inventariate 25 de cavităţi naturale, majoritatea în zona Vărăşoaia. Realizările cele mai importante sunt Avenul V5, în care a fost atinsă cota de -273 şi P. din Poiana Vărăşoaia (L=1166m;D=67m), descoperită de I.Kiss şi P.Damm în 1990. Studiu complex al carstului din regiune (autori: L.Matyasi şi P.Damm) aflat în faza de definitivare.

Avenul V5 (Av. din Faţa Muncelului) a fost descoperit în august 1986 de P.Damm şi M. Damm, ocazie cu care se degajează intrarea şi după o nouă decolmatare efectuată la -5, se atinge o strâmtoare severă situată la -13. În septembrie 1987 P.Damm ("Z"), K.Moreh, G.Keseru ("Ursus Spelaeus" Tg.Mureş), trec prin derocare de acest obstacol şi avansează până la -31.

În perioada iulie 1988 - ianuarie 1989 P.Matos, R.Pop, C.Constantin, G.Radics, D.Ciocan, C.Pop, M.Botez şi G.Popa ("Speotelex" Cluj, "Emilian Cristea" Alba Iulia, Alpin Grup Timişoara), forţează 2 strâmtori, ultima dintre ele necesitând o muncă de peste 40 de ore pentru a putea fi depăşită. Sunt interceptate Complexul Sălilor Mari, Gal. Meandrului şi Reţeaua Paralelă.

În august 1988 are loc prima acţiune de cartare, desfăşurată de către Cs.Csák şi Elisabeta Orbán ("Czárán Gyula" Tinca), care au atins 300 m lungime/-104 m denivelare. În iulie 1989 P.Damm, Z.Kiss, R.Pop, I.Szlany, G.Popa ("Z" Oradea ,"Speotelex" Cluj,Alpin Grup Timişoara) realizează topografia întregului sector cunoscut la acea dată. Concomitent încep derocările la capătul Sălii cu Aragonite (-77), acţiune la care participă cluburile "Speotelex" "Emilian Cristea", "Z" şi "Labirint" Bucureşti, reuşindu-se depăşirea şi a acestui ultim obstacol în august 1991. La explorările care au urmat, sub coordonarea lui J.Zih ("Z") şi R.Pop ("Speotelex"), mult îngreunate de dificultatea ridicată a parcursului, au participat: O.Pop, G.Frăţilă ("Politehnica" Cluj), P.Damm, Sz.Szucs, C.Pop, Magda Bartos ("Z"), Katalin Perenyi (MAFC Budapest), D.Ciocan, M.Banc, L.Forda ("Em.Cristea) şi I.Chiseliţă (CSER Cluj). Actualul punct final, sifon situat la cota -273 m, a fost atins în iulie 1992 de către J.Zih, G.Frăţilă, Sz.Szucs, R.Pop, P.Damm şi Katalin Perenyi. Ridicarea topografică a fost efectuată în paralel de către P.Damm, J.Zih, C.Pop, K.Moreh, L.Kocsis şi Magda Bartos pentru o lungime de 1446 m.

BAZINUL BĂLILEASA ŞI BAZINUL VĂII CETĂŢILOR

Au fost explorate 26 de cavităţi, majoritatea de către echipa St.Csontos, F.Kulcsár şi N.Sasu. Dintre ele se remarcă Av. de la Faţa Răchitei (L=756m;D=48m) cartat de L.Vălenaş, Gh.Drimba şi I.Kőszegi în perioada 1975-1977, respectiv P. Prăbuşită 2 (L=578m;D=-53m) a cărei cartare a fost realizată în 1993-1994 de P.Damm, K.Moréh, L.Piroska, C.Pop I.Kiss şi Z.Kiss.

În bazinul median al Văii Cetăţilor a fost cartat de către L.Vălenaş şi V.Conete Av. de la Vraniţă (L=123m;D=-51m), unde este depăşit lacul terminal, interceptându-se o galerie ascendentă, complect inundată la debite normale. Explorările din Gheţarul Borţig (L=150m;D=-54m) întreprinse de L.Vălenaş, Gizella Kajtor şi V.Conete evidenţiază ca volum cel de-al doilea gheţar subteran al României. Blocul de gheaţă a fost estimat la 30000 mc.

BAZINUL POIANA PONOR

În urma mai multor campanii de explorare, desfăşurate la mijlocul anilor '70, la care au participat L.Vălenaş, Gizella Kajtor, St.Csontos, F.Kulcsar, N.Sasu, D.Pop şi P.Brijan sunt inventariate 13 cavităţi de dimensiuni mici şi medii.

BAZINUL IZVORUL URSULUI - PÂRÂUL SEC

Rezultatele explorărilor efectuate de către Clubul de speologie "Z" în această regiune, au fost prezentate pe larg în 1984 de către L.Vălenaş într-un studiu complex dedicat carstului din zonă. Descoperirile cele mai importante au fost realizate în urma reexplorării P. de la Căput (1950 m dezvoltare / -91 m denivelare în prezent) şi a Reţelei Lumea Pierdută (3322 m / -137 m). La taberele desfăşurate între 1976 şi 1983 au participat: L.Vălenaş, Gizella Kajtor, Gh.Popescu, N.Sasu, P.Brijan, O.Cuc, I.Dezso, V.Conete, T.Varro şi Iuliana Kovari.

GROAPA DE LA BARSA

Plecând de la, încă de pe atunci, arhicunoscutele peşteri: Zăpodie, Barsa şi Neagra, o mică echipă, coordonată de Liviu Vălenaş şi formată din: J.Karda, V.Stoica, I.Kõszegi, S.Ghitea, Eleonora Vălenaş, D.Pop, Z. Gulácsi, G.Halasi şi E.Silvestru avea să facă istorie. Atât prin descoperirea unui mare sistem carstic, cât şi prin consimţirea actului de naştere al unei nu mai puţin importante grupări speologice.

Cucerirea reţelei subterane din Groapa de la Barsa, a fost rodul a 23 de expediţii, desfăşurate doar în perioada 1971-1975, urmate de numeroase altele până pe la mijlocul anilor '80. Dar deoarece această adevărată epopee a fost prezentată pe larg de către L.VĂLENAŞ într-un material publicat în 1977-1978, noi ne vom limita doar la prezentarea câtorva dintre hărţile realizate, fără a mai intra în detalii. Morfometria principalelor peşteri din zonă este următoarea: Sistemul Zăpodie (12048 m/178m), Gheţarul de la Barsa (3010m/112m), Ponorul de la Zăpodie (705m/122m), Ponorul Argilei (327m/-61m), Av. Gheţarului (110m/-50m)

ŞESUL GÂRZII

În urma a 2 acţiuni desfăşurate în 1975 (L.Vălenaş, P.Brijan, D.Sâsână) şi 1995 (P.Damm, C.Pop), au fost descoperite 14 mici cavităţi, predominant avene, dezvoltate exclusiv în dolomite.

PLATOURILE BĂTRÂNA ŞI CĂLINEASA

În cadrul primei campanii desfăşurate în regiune (1976) L.Vălenaş, H.Mitrofan şi D.Nanu cartează Avenul din Muntele Bătrâna (101m/-87) şi Av. Gemănata din Grumazul Bătrănii (22m/-18m). O nouă coborâre în Avenul din Bătrâna a fost efectuată de către J.Zih, Katalin Perenyi şi L.Dimen în 1995 reuşindu-se depăşirea terminusului aval în urma unei scurte derocări. A fost interceptat un puţ strâmt adânc de 3 m, continuarea fiind posibilă în eventualitatea unei dezobstrucţii dure. Explorările din zona limitrofă, desfăşurate în 1985 şi 1987 de către P.Damm, Eva Damm, I.Kiss, P.Matos şi R.Pop au condus printre altele la descoperirea P. din V. Izbucului (Izbucul Mic) (50m) şi a unei ramuri paralele în Av. Gemănata2 din Grumazul Bătrânii, care depăşeşte astfel 200 m dezvoltare.

BAZINUL ÎNCHIS OCOALE

Obiectivul principal al explorărilor l-a constituit Av. din Şesuri (VĂLENAŞ, 1978), în care echipa formată din L.Vălenaş şi N.Sasu a descoperit aproape 1 km de noi galerii, în principal prin identificarea continuării amonte. A fost descoperită P. de la Ocoale (136m) şi Av. de la Pietruţă (88m/-54m), alături de alte 8 cavităţi de dimensiuni mai reduse.